sau cum să pierzi bani de la începutul proiectului
La începutul unui proiect (client nou sau proiect nou, inclusiv înființarea unei companii), fiecare face un calcul de capacitate pentru a ști ce mașini sunt necesare pentru a livra clientului cantitatea cerută.
În această fază, când se începe dimensionarea producției, de obicei încep exagerările: în loc de 2 mașini să luăm 3 mașini, ca să fim siguri că putem livra. Acest lucru se întâmplă chiar dacă investiția este făcută din fonduri proprii (sau credit) sau dacă este făcută total sau parțial de către client.
Toată lumea este mulțumită și se simte încrezătoare că „cu siguranță nu vom mai avea întârzieri la livrare”. Însă, această stare de mulțumire începe să se erodeze după lansarea proiectului, atunci când se vede că, deși pe hârtie este foarte bine, profitul „lipsește cu desăvârșire”. Totuși, încă mai există o speranță: să trecem de perioada de început (ramp-up) și apoi lucrurile se vor stabiliza și profitul va reveni la nivelul calculat.
După câteva luni în care profitul nu dă semne de revenire, urmează vizita la client pentru o mărire de preț (de obicei clientul nu acceptă sau acceptă o creștere foarte mică a prețului).
Unde este profitul calculat? A fost „mâncat” de supracapacitatea atât de mult dorită.
Cum se poate ca supracapacitatea să afecteze marja de profit?
Din punct de vedere financiar, dacă se cumpără 3 mașini în loc de 2 (cu 50% mai multe mașini), cheltuiala este cu 50% mai mare (dobânzi cu 50% mai mari) și amortizarea mașinilor este cu 50% mai mare.
Dacă clientul plătește pentru aceste mașini, suma pe care o va scădea din prețul produsului va fi cu 50% mai mare.
Aici este pierderea financiară, care se cunoaște și, poate, este asumată.
La această pierdere se adaugă pierderea operațională. Este nevoie cu 50% mai mulți operatori care să lucreze la mașini, cu 50% mai multe scule și dispozitive pentru mașini și, nu în ultimul rând, personal suplimentar pentru mentenanță.
Și, cireașa de pe tort, ca și în cazul supraproducției, vor apărea mai multe defecte și timpi de oprire mai mari, datorită faptului că toată lumea știe că exisită capacitate suplimentară.
În plus, dacă se încearcă folosirea întregii capacități se va ajunge la supraproducție, cu toate problemele care derivă din aceasta.
Astfel, la sfârșit de lună, se constată că sunt comenzi, este capacitate, dar ... NU este profit.
Așadar, mare grijă la supracapacitate; nu rezolvă probleme ci le crează.
Adrian Oprea
consultant în management, inginer TCM, ajut clienții să obțină o productivitate ridicată, care părea imposibil de realizat. Astfel, firmele cu care am lucrat au câștigat anual zeci de milioane de euro ca urmare a îmbunătățirilor făcute.
... Și, aceasta este partea mai frumoasă, câștigă în continuare.